Filmul ultimilor 20 de ani de capitalism romanesc s-a turnat ieri, intr-un sat din Dobrogea: Cogealac
. Un western, de buna seama. Pieile-rosii au atacat cu pietre moristile de vant pe care incercau sa le ridice fetele palide. Cowboii au ripostat cu gloante de cau­ciuc. Povestea are tot ce trebuie pentru un scenariu hollywoodian (sau bollywoodian) de succes. Agitatorul: primarul comunei, intr-un conflict mai vechi cu investitorii Melodrama: o disputa mai veche intre doi competitori - CEZ si Iberdrola - pentru acelasi teren. Conflictul social: liderii locali se bat pe jurisdictii si taxe. In plus insa, povestea are mai multe chei de lectura pentru realitatea din Romania si pentru istoria ultimilor 20 de ani. 1. Investitiile de miliarde in parcuri eoliene promiteau sa devina noul Eldorado al Romaniei. Nu doar datorita vantului, ci si pentru ca aici factorul uman aproape ca nu intervine. In exuberanta dinaintea crizei, cativa investitori chiar au apucat sa-si inceapa proiectele. Au aflat rapid ca factorul uman conteaza mai mult decat isi imaginau. Factorul uman da autorizatiile de construire, care se pot obtine in 24 de ore sau niciodata, in functie de starea vremii. Tot factorul uman aproba racordarea la retea, care ba se face, ba nu se face, pentru ca electricitatea din hidrocentrale, necesara pentru echilibrarea sistemului, este cumparata de \'baietii destepti", evident ieftin. Si chiar daca cineva reuseste sa treaca peste aceste doua bariere, nu e inca timpul sa se simta in siguranta in mijlocul campului, in spatele gardului, intre gigantii sai automatizati. Peste gard pot zbura bolovani. 2. Structura administrativa e facuta parca impotriva intereselor cetateanului. In cazul mentionat, localnicii se aratau nemultumiti ca autorizatia de construire a fost emisa de judet, si nu de comuna. Consiliul Judetean a replicat ca aceasta este regula atunci cand o constructie se intinde in mai multe comune. Si pentru unii, si pentru ceilalti singura miza era sa incaseze o taxa. Nici unii, nici altii nu ofera ceva in schimb si nu stiu pentru ce sa foloseasca banii in afara de acoperirea nevoilor proprii. Prea mica pentru a asigura servicii sociale de baza, cum e asistenta sanitara, o comuna are insa printre atributii emiterea autorizatiilor de construire, hartii de care un om are nevoie o data sau de doua ori in viata. Atributia pare mai degraba gandita pentru a justifica existenta primarului, a catorva zeci de functionari si a sute de asistati social, structura piramidala care domina aproape fiecare comuna din Romania. 3. Noi nu ne-am vandut si nu ne vindem tara. Este povestea a 20 de ani de dezvoltare pe jumatate ratata a Romaniei. De ce pe jumatate? Pentru ca ploaia de bani din ultimii zece ani a fost o intamplare, un cumul de factori intre intrarea fortata a Romaniei in UE si exuberanta pietelor financiare. Un astfel de deceniu nu se va mai intoarce in timpul vietilor noastre. Investitorii isi vor alege cu grija tintele, iar lista de criterii n-ar trebui sa fie un secret pentru nimeni: taxe mici, birocratie putina, forta de munca pregatita, stabilitate politica si financiara. Orice abatere de la aceste reguli este socotita risc si taxata cu o marja suplimentara de profit de putinii care mai accepta sa se aventureze. Iar cel mai mare cosmar al cuiva care cauta unde sa-si investeasca banii este sa nu fie alergat cu furci, coase si topoare de bastinasi. 
Autor: